Conditiile de garantie pentru produsele comercializate de firma noastra sunt conforme legislatiei in vigoare, directivelor europene si politicilor comerciale ale producatorilor. Termenul de garantie standard este de 12 luni si este specificat in Certificatul de Garantie.
Garanția include manopera de reparare și piesele de schimb necesare înlocuirii doar în cazul echipamentelor ce se dovedesc a avea defect de material sau de fabricație. Astfel, în perioada de garanţie se repară sau se înlocuiesc piesele sau subansamblele defecte, pe cheltuiala furnizorului, numai în situația în care sunt îndeplinite toate condițiile de garanție în mod cumulativ. În caz contrar, piesele sau subansamblele se vor repara/înlocui exclusiv contra cost.
Pentru a beneficia de garanţie cumpărătorul este obligat să folosească corespunzător produsul, să pastreze dovada achizitiei și certificatul de garanţie şi să le prezinte la întocmirea reclamaţiei referitoare la defectele produsului, toate aceste condiții fiind cumulative. Neîndeplinirea uneia dintre ele atrage pierderea garanției. Producătorul este exonerat de obligaţiile sale privind garanţia, dacă defectul s-a produs din cauza nerespectării de către consumator a instrucţiunilor de utilizare, de întreţinere, manipulare şi depozitare a produsului. În cazul în care o reparație sau înlocuire nu se poate efectua pe garanție ca urmare a neîndeplinirii condițiilor, producătorul va analiza defectul și va întocmi un deviz de reparație în care va detalia lucrările ce se impun a fi efectuate și costul acestora. În cazul în care cumpărătorul nu acceptă acest deviz, producătorul nu este obligat să efectueze lucrarea, fiind exonerat de orice răspundere. De asemenea intervenţiile asupra produsului de către persoane neautorizate duc la pierderea garanţiei.
Notificarea oricarei defecțiuni pentru care se solicită intervenția Vânzătorului se face de către Cumpărător în scris, în termen de 24 de ore de la apariția defecțiunii pe adresa de e-mail reclamatii@heminoxequipments.ro . Sesizările primite în zilele nelucrătoare vor fi înregistrate în următoarea zi lucrătoare.
Perioada de timp stabilită de remediere a reparației nu poate depăși 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate a produsului. În cazul defectelor care necesită înlocuirea unor piese care nu se găsesc în magazia vânzătorului și sunt solicitate din import, perioada de remediere se poate prelungi până la 30 de zile. După trecerea unei perioade de grație de 30 zile în care echipamentul nu a fost depanat sau înlocuit, cumpărătorul poate solicita contravaloarea acestuia sau alte produse la paritatea valorii sale.
Conform OG21/1992 vânzătorul este obligat să-i furnizeze consumatorului: certificat de garanție (doar pentru produsele de folosință îndelungată), manual de instrucțiuni/utilizare.
În conformitate cu Ordonanța de urgență nr. 5 din 2 aprilie 2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice și având în vedere prevederile art. 24 din Directiva 2012/l9NE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), vă informăm că SC HEM INOX EQUIPMENTS S.R.L. asigură, la solicitarea cumpărătorului, preluarea DEEE în sistem ,,unul la unul”, în mod gratuit, în aceleași condiții precum cele de livrare a produsului nou, dacă echipamentul este de tip echivalent și a îndeplinit aceleași funcții ca echipamentul nou furnizat.
De asemenea, conform art. 38 din OUG 5/2015, care prevede obligativitatea înregistrării societații în Registrul Național al Producătorilor de EEE al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, vă facem cunoscut numărul de înregistrare în Registrul de punere pe piață a echipamentelor electrice și electronice RO – EEE – 4025 – 2024 – 08 – 20.
NOTĂ: Drepturile consumatorului sunt conforme cu O.G. nr. 21/1992 şi. Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, republicată. Orice nouă lege sau Hotărâre Guvernamentală va modifica acest Certificat de garanţie după noile reglementări.
CONDITII DE ACORDARE A GARANTIEI
- La solicitarea acordării garanției, pentru produsul comercializat de subscrisa societate, va fi necesară prezentarea produsului fără urme de murdărie însoțit de factura cu care a fost cumpărat, de certificatul de garanție în original, sens în care se va face o menționare scrisă a defectului constatat. Lipsa unuia dintre detaliile menționate atrage după sine imposibilitatea asigurării garanției.
- Termenul de garanție este 1 (un) an de zile pentru persoanele juridice romane, termen care începe să curgă de la data livrării echipamentului și se prelungește cu timpul scurs de la reclamație până la data repunerii în stare de funcționare. Prelungirea termenului de garanție se înscrie în tabelul intervențiilor de service din perioada de garanție de către inginerul de service.
- Defectele îndreptățite la service, în perioada de garanție, se vor remedia în 15 zile calendaristice de la predarea echipamentului catre vânzător. În cazul defectelor care necesită înlocuirea unor piese care nu se găsesc în magazia vânzătorului și sunt solicitate din import, perioada de remediere se poate prelungi până la 30 de zile calendaristice. Intervenția la echipament se efectuează doar la service-ul autorizat HEM INOX EQUIPMENTS S.R.L.. Componentele se schimbă gratuit doar în cazul în care se constată defecțiuni de material sau de fabricație;
- Reclamațiile privind funcționarea echipamentului aflat în perioada de garanție pot fi transmise la: reclamatii@heminoxequipments.ro . Prevederile menționate în continuare, inclusiv evidența intervențiilor de service pe perioada garanției, fac parte integrantă din acest certificat.
- Garanția nu se mai acordă produselor care, în opinia specialiștilor noștri (motivată în scris), prezintă defectuoase functionalităţi datorate manipulării, instalării improprii, pentru daune provocate de intervenții executate de persoane neautorizate, de influențe naturale sau de păstrarea produsului în condiții improprii. In situația in care se constata una din situatiile de mai sus, interventia asupra produsului se poate face pe cheltuiala Cumparatorului, articolul fiind adus in starea de conformitate.
- Situații care pot duce la pierderea garanției: a) produsul a fost scăpat pe jos, are urme de lovituri, zgârieturi sau deformări mecanice, a fost scăpat în apă, are urme de murdărie. b) ruperea sau deteriorarea seriilor, sigiliilor sau etichetelor aplicate pe echipamente; c) folosirea și conectarea la alte aparate decât cele pentru care a fost solicitat; d) dacă s-a încercat demontarea, repararea sau orice altă intervenție asupra obiectului aflat în garanție; e) orice prejudiciu cauzat persoanelor fizice nu intră în atribuția noastră; f) montarea de către persoane fără autorizație a circuitelor integrate, tranzistorilor, transformatoarelor etc; g) componentele se schimbă gratuit doar în cazul în care se constată defecțiuni de material sau de fabricație; h) păstrarea în condiții improprii a echipamentelor și/sau folosirea necorespunzătoare; i) nu se acordă garanție produselor cu urme de arsuri; j) spargeri, pagube mecanice cauzate de orice fel de lovitură, de transportul sau manipularea necorespunzătoare, componente crăpate sau părți lipsă; k) Cumparatorul / Utililizatorul are obligatia de a asigura apa dedurizata pentru toate echipamentele ce necesita alimentare cu apa.
- NU RĂSPUNDEM DE EVENTUALELE INCOMPATIBILITĂȚI CU SUBANSAMBLELE ACHIZITIONATE DE LA ALTE FIRME.
IMPORTANT
Daca in decurs de 3 luni de la receptia unui produs in garantie, pentru care Cumparatorul refuza ridicarea de la sediu sau livrarea prin curierat, nu se primeste un raspuns scris din partea acestuia referitor la interventiile service sau reparatie, produsul va fi predat organizatiilor cu care exista contracte de transfer de responsabilitate pentru colectarea si reciclarea deseurilor. Masura este conforma cu normele si reglementarile in vigoare referitoare la gestionarea deseurilor si are scopul de a asigura un proces de reciclare adecvat.
Mentiunea acestei proceduri este esentiala deoarece nu comercializam echipamente utilizate(second hand).